BajBaj

prinţesa decăzută şi laşă


3 Comments

Fluturi la nuntă

A dat strechea-n mine! Deşi nu mai sunt o mireasă sunt o mireasă! 😀 Adică mi-a trecut vremea, dar pe forumuri am început să activez pentru că vreau să îmi vând învelişul de fondantă (aka rochia).

Am început cu asta pentru a declara aici că nunţile sunt o nebunie (nu în sensul bun), o psihoză generală care dă în penibil şi, mai nou, în hidos.

O tanti zicea pe un forum că ce îşi doreşte ea să aibă fluturi în loc de porumbei la ieşirea din biserică. Prinţesa aci de faţă  mustăceşte crezând că e o caterincă generală, ei părându-i-se mega penalitate şi porumbeii.

Dar supriză! Mireselele to be erau toate încântate şi exaltate şi vai, ce minunat să ai fluturi la nuntă!

Au şi găsit o firmă dreq ştie unde şi citez, deci TREBUIE să citez!

“Pentru nunţi, Butterfly Trading furnizează în special fluturi frumos coloraţi, „Ochi de păun“ ori „Coada rândunicii“ care, spre deosebire de speciile albe, au un zbor mai spectaculos, planat, şi culori deosebite, care arată feeric în fotografii. În plus, ei sunt de dimensiuni mai mari, „Coada rândunicii“ ajungând până la 8-9 cm; Altii de culoare roşie- fluturele „Amiral“. Ei sunt puşi în coşuri ori în recipiente din sticlă cu aranjamente de plante în jur şi pot fi admiraţi de invitaţi înainte de a fi eliberaţi.

Fluturii pot fi aduşi şi în recipiente de hârtie individuale, pentru ca fiecare invitat să poată elibera câte unul care, înainte de a-şi lua zborul, va sta câteva clipe pe mâna invitatului, cât să poată fi admirat.

De obicei, odată eliberaţi, fluturii se îndreaptă către mireasă, pentru că sunt atraşi de culorile deschise.

Cei care-şi doresc o nuntă „cu fluturi“ trebuie să-i comande înainte cu 27-32 de zile, pentru că sunt o „marfă“ perisabilă, ce nu poate fi ţinută „pe stoc“. Ei pot opta pentru 50 până la 500 de exemplare. Preţul nu este mic, pentru că fluturii necesită condiţii speciale de creştere şi transport: de la 1.250 de lei pentru 50 de fluturi, în funcţie de specie, până la peste 4.000 de lei.”

Şi zic:

ARE YOU FUCKING NUTS!?!??!??!?!?!

Băăăăăă!!!! Băăăăă!!!

Fluturi, frate, fluturi?!?! De 9 cm?! Se îndreaptă spre mireasă!?! Îi aduc ăştia în cornete ca să fie eliberaţi de fiecare invitat în parte?!

EU AM OROARE DE FLUTURI, fie ei drăgălaşi şi gingaşi şi minunaţi şi geniali aşa cum zice toata lumea! Sunt nişte INSECTE!

Senzaţia de fluture care se zbate în cornet?! Oooo, da, priceless!

Imaginea unei mirese năpădite de fluturi?! Fantastică!

Şi dup-aia ce?! Dai cu mătura după proaspăta nevastă ca să cadă fluturii de pe ea?!

Şi dacă, foarte teoretic vorbind, toţi invitaţii au oroare de fluturi, aşa ca mine, dar nu recunosc ca să nu pară dubioşi/ sissies etc.? 😀 Ce-o să fie?! O nuntă fără invitaţi! Uiii! 😀

Advertisements