BajBaj

prinţesa decăzută şi laşă


6 Comments

Jurnal de nevastă

Prinţesa şi-a upgradat statusul, aşa că acum este nevastă, muiere măritată, pana ei! Asta implică, teoretic, mulţi plozi, muncă în casă, gătit, călcat, spălat, educat, dat din gură, tras bărbat de urechi că nu e în stare de nimic. Eh! Prinţesa (cred că acu a devenit regină) e la fel de incompetentă şi tolerantă ca la început, aşa că dl H poate dormi liniştit 😀 (ceea ce cred că face chiar acum)

În fine! Înainte de a mai descrie chestii ce s-au întâmplat, TREBUIE să spun ceva!

Bă nene, cu ce scriu eu aici, mai ales că nu dau nume şi nici nu pun  poze, nu are treabă nimeni! Există o libertate de exprimare pe care îmi place să o folosesc şi niciun fost prieten, prin niciun telefon şi niciun mesaj nu poate să mă împiedice să scriu ce se întâmplă. Degeaba mi se zice pe ton nasol că sunt puerilă, nesimţită şi de la ţară, asta nu o să schimbe cu nimic. Unii trebuie să înţeleagă că nu obţin nimic prin astfel de comportamente şi că, dacă îşi doresc ceva cu adevărat, trebuie să înveţe să se poarte şi să discute ca oamenii, nu să închidă telefonul în nas când defapt ei au sunat pentru rezolvarea unei probleme. Adică really, unde pe drum au pierdut logica? Ştie careva că tu eşti ăla despre care scriu? Ştii tu că tu eşti ăla despre care scriu?

Revenim însă!

Procesul de trecere de la un statut la altul a durat, ca în poveşti, trei zile şi trei nopţi 😀

Am semnat, am pupat, am cărat flori, am primit sfaturi de la toţi, a trebuit să mă port cam ca o regină, să zâmbesc, să nu mă strâmb, să nu spun porcării, să nu stau crăcănată la masă 😀

Apoi a trebuit să mănânc delicat şi să joc rolul perfectei neveste proaspăt sosită în familia regală: smile and wave, boys, smile and wave.

A doua zi însă, cu cei de seama mea, am dansat ca urangutanca, am răcnit, am ţupăit, am înfulecat şi am stat şi crăcănată, fără teamă că o să mi se vadă budigăii.

A treia zi am dormitat lung şi nu foarte buştean pentru că, spre disperarea mea, destui s-au gândit să mă sune la 9 dimineaţa ca să mă întrebe una-alta. Unii mai insistenţi ca alţii.

Când în sfârşit m-am trezit, am prestat o sesiune de şoping demnă de orice nouă regină – şi anume am prestat o tencuială de faţă mult prea scumpă, ambalaje de cadouri şi multe budigăi de l-am oripilat pe bărbat care nu îmi înţelege setea de a-mi cumpăra aproape orice chilot care îmi iese în cale :)) eu zic să zică mersi că nu sunt pantofi, că altfel demult ar fi fost la sapă de lemn 😀

Luni a fost o mini nebunie, toţi colegii muncitori au sărit la felicitări şi, oricât de tare am încercat să păstrez secretul evenimentelor recente, se pare că mai mare reclamă mi-am făcut. Acum până şi directorul general îmi ştie numele. Maybe I should do this more often 😀

mdea!

am cotcodăit destul. la muncă cu mine aşadar!

vă urez nişte multe plecăciuni!

Queen wave now, my humble subjects!

Advertisements


Leave a comment

Cetăţene, vrei nevastă?

Nu înţele, ca multe alte lucruri legate de nunţi dealtfel, ce a atăta mare fâs cu cununia civilă. Frate, cheamă bunici, cheamă prieteni, toţi vor sa te vadă cum spui Da şi semnezi nişte alea, se uită cum eşti îmbrăcat şi te compară cu alte nu-ştiu-câţi tineri însurăţei pe care i-au văzut de-a lungu vieţii.

Să fie clar, eu am să fiu o aia banală care nu o să îngheţe de frig de dragul frumuseţii şi delicateţii caracteristice unui astfel de personaj, am să bag zâmbetul de nuntă sinistru şi am să înfulec două porţii de desert, spre groaza familiei dlui H.

Probabil am să stau şi crăcănată la masă, deşi voi avea rochie, dar am noroc să fie frig şi să port super budigăi. Am nişte botine care nu mă fac mai doamnă şi în care mersul de raţă se transformă într-unul de fotbalist, crăcănat şi deloc estetic. Rochia mea e groasă şi e alb cu negru (sau invers). Dl. H va fi în maroniu şi roz. Asorteul pământului! 😀

Vom scrijeli o hârtie, eu îmi voi dărui buletinul drept ofrandă funcţionarilor şi, pentru a doua oară în ultimul an (nu calendaristic) îmi voi schimba buletinul. Sufăr, da, pentru că în sfârşit arătam mai bine în poza de pe plastic decât în realitate 😀

Apoi  masa în familie. O familie nouă, de vreo 20 şi ceva de guri. Toată lumea taca-taca! Jumătate băutori, jumătate cu maşina. Jumătate fumători, jumătate îngroziţi de fum. Jumătate mâncători de PORCării, jumătate ţinând dietă. Din prima categorie mă trag eu. So let the fun begin!

Eu d-abia aştept să… să… să vină uichiendul de dupE, când sper să adun câteva capete tinere cu care să mergem să dăm din fund prin cluburi obscure, fiecare pe banii lui, logic! 😀 Apoi să dormitez ca o scruafă şi să mă trezesc abia duminică pe la vreun 3, aşa, numai pentru a face o vizită Dropiei pe care îl voi obliga să gătească ceva cum se cuvine, că vorba aia, o dată i se mărită fata (teoretic :D)!

A, şi pentru că au refuzat cu vehemenţă şi au zis că ei nu vor aşa ceva (mbine, mai puţin Giizăs care mă mir cum de e aproape prietenos), am hotărât ca martori să ne fie fraţii: mai exact Giizăs şi sora dlui H. Ce-o să facă, frate, o să fugă de la starea civilă ca să nu îşi arate buletinele? 😀

Deocamdată ză end!

Da mai revin, că o să am ce zice!


1 Comment

Ghiulurile de nuntă şi alte povestiri

Domnul H a zis că e timpul să dăm la făcut ghiuluri nuntaşe, ca după ce ne luăm să gonim oamenii cu bun simţ care ar vrea să facă sex cu vrunu din noi. Că ăia fără bun simţ continuă să se dea la tine cu tot cu auru ăla încălecat pe deştu tău asta e altceva deja.

În fine. Ideea e că giuvaergiul a făcut caterincă de noi că vrem verighete simple super simple, fără penalităţi inscripţionate, fără nestemate, fără ciobănii. A zis că sunt gata în câteva zile şi au fost gata în câteva săptămâni.

Acum sunt la noi pe noptieră şi ne uităm ca vitele la ele, apoi unu la altul, apoi iar la ele, ne facem curaj şi le probăm; …după care le punem la loc şi zicem că oricum o să avem destul timp să le purtăm. Eu fac caterincă de Hârciog că sunt ultimele lui zile în care poate să agaţe fără jenă :))

În fine.

Pentru miresicile curioase (aaaa, urăsc cuvântul “mireasă” şi toate derivatele lui, puahhhhhhh) care au picioare de Yetti şi care cu greu găsesc pantofi, să se ştie că logodnica şi-i face pe comandă şi low-budget şi big sized. Nu vreau, frate, să dau cel puţin doo-trei milioane pe nişte shoes albi pe care o să îi port o singură dată, la fel cum nici nu vreau să aibă tot felu de chestii strălucitoare pe ei! Nu ştiu să merg pe tocuri, zici că sunt ruptă-n două pe ele şi nici nu vreau să îi ţin umbră bărbatului. Dar vreau să nu îmi transpire picioru, aşa că i-aş cam vrea din piele. Şi în căutarea mea, am găsit pe faimosu Lipscani un magazin care îi face pe comandă cu 180 dar în care, când am mers efectiv să dau comanda am aşteptat vreo juma de oră până să vină vânzătoarea de la ţigară, apoi am aflat că nu aveau numărul meu (40, 41 să zicem) ca să-i pot proba şi să pot da comanda aia nefericită odată. Mi-au luat număru de telefon, au zis eternul “Vă sunăm noi ca să vă zicem dacă domnul cu care colaborăm vă poate face modelul” şi asta fu. Bineînţeles, nu erau în stare să îmi pună toc mai mic de 7 cm deşi mi-am ales un model care să suporte 5 cm şamd şamd.

Aşa că am mers la cizmaru de vizavi (un magazin sau mai bine zis o magazie la care te uiţi cu dispreţ din stradă că strică estetica Lipscaniului), am pus întrebarea: “Domne, poţi…?” A răspuns afirmativ, mi-a dat oferta de preţ, am acceptat şi gata chinul! Aşa îmi fac pantofi pe picioru meu, ce model vrea muşchiu meu, cu ce toc vrea mersul meu de raţă, ce culoare îmi doreşte ochiu meu cu 130 de lei! Din piele şi interior şi exterior and me is happy!

Decretez anul ciupercii piciorului! (nevermind that, e o caterincă obosită pe care o făceam mai demult cu aghiotanta mea) 😀