Nu vreau sa uit limba română şi să devin Mutu după ce a trăit o vreme în Italia. Nu vreau să uit să scriu cu diacritice, aşa cum m-au chinuit oamenii de seamă de la facultate ani întregi. Nu vreau să mor o ilustră necunoscută!
Aşa că o să reiau activitatea blogească. Nu îmi vine să cred CĂ CApu’ meu prost nu a gândit asta mai devreme. Adică acum 5 luni, de când am ajuns departe de casă, făcând un dulce nimic la început şi un chinuitor nimic câteva luni mai târziu.
Ca să înţeleagă şi omul normal ce s-a întâmplat cu prinţesa-decăzută-devenită-nevastă-şi-pa, ete nişte explicaţii.
- M-am măritat, mda?! Aşa că aveam două opţiuni:
1. să fac copii
2. sa plec din ţară şi să fac copii
Inteligenta de mine a ales varianta 2. Da, oameni buni, viaţa mi s-a terminat acum că nu mai pot da legitim iama în bărbaţi.
Deci am plecat din România. Acum puteţi fie arunca cu ouă în mine şi să mă numiţi “trădătoare”, “dezertoare” şi “laşă”, fie puteţi aplauda în sinea voastră. Hm. Sau poate la fel de bine să nu vă pese.
Oricum! Acum frec duda în Anglia. O frec de aproape 6 luni, într-un mod sărac pentru că nici până acum nu m-am apucat de muncă. Cum, nu?! Clar, o duci bine. Ahem, nu mi-au venit actele. Deci nu am voie să muncesc. Să îi mai aud pe englezi CĂ COmentează că lumea se apucă de furat?! Dăh! În şase luni (and counting) mori de foame, frig şi furie de o mie de ori! Da mna, tot e mai bine ca în ţara-mamă.
Jur că aici nu s-a luat un singur dobitoc de mine pe stradă. Nimeni nu mi-a zis nimic, nimeni nu s-a uitat dubios la mine că port fustă. Nu mi-e frică să mă întorc seara acasă. Vânzătoarele îmi mulţumesc numai pentru faptul că intru în magazinul lor. Aici chiar câştigi trageri la sorţi. ŞI uneori câştigi multe.
Logic, nu totul este numai lapte şi miere, dar aici există bun simţ.
Continuăm.
- Am terminat şi master-ul. Cel mai fără de pretenţii master din lume, jur. Nu pot zice că e neapărat de bine. De exemplu, cu toata facultatea şi deşteptăciunea mea, nu cred să am şanse să-mi găses ceva în domeniu. Nici de aş vrea.
- Înainte să îmi susţin dizertaţia, am stat în spital. M-am dus la examen cu bandaj şi mergând aiurea. Nu am avut voie sa fac sport până acum. Şi acum trebuie să o iau uşor. Să mai zic că 5 luni de frecat duda pe canapea şi urlete de la cei din jur “Nu face efort, nu te epuiza!” chiar şi când respiram au dus la aproape 7 kile în plus?! Hai, unu-două mai merg, dar ŞAPTEEEE?! Nici măcar nu pot să gândesc “E, lasă că cel puţin juma din ele dispar când nasc plodul” pentru că mda, aţi ghicit, nu e niciun plod NoroC CĂ nu avem bani să ne întoarcem acasă de Crăciun, altfel jur că nu m-ar mai recunoaşte nici dracu!
Ştiu că mai am câteva inepţii de înşirat, dar nu aş putea pune exact degetul pe ele. Le păstrez pentru un post următor.
Hm, mă întreb dacă mai ţine careva minte că exist după atâta lipsă 🙂
Hello?! Anybody there?! Echooooo! 😀
BajBaj 