Mai demult

Când eram mică eram mai deșteaptă.

Speșăl

De ce dracu m-am lăsat io de blogu ăsta – dracu știe. Probabil pentru că știam în secret că o să sece fântâna de admiratori. Multe dintre blogurile pe care le urmăream au dispărut și ele și parcă nu mai găsesc nimic demn de citeală.

Am să păstrez căcatu ăsta de foileton onlain până o să îmbătrânesc și-o să mi se facă rușine să mai citesc ce-am scris când eram io tânără. Dar pentru ca vad că la mine deșteptăciunea e invers proporțională cu vârsta, cred că la 80 de ani o să îmi editez propriul “opere alese” cu material de pe aici.

Hm. Care mai sunteți pe-acolo? O băgăm de niște amintiri mici? Sau de niște link-uri cu blogurile proprii? Parc-aș mai citi ceva nou…

Ola, porcușel!

Raportez din sihăstrie / exil. Citeam de curând tot felu de povești cu regi și regine și, pentru că mă simt, am zis să îmi reîncep activitatea pe aici. Drept urmare și hedăru nou, creat cu skills de Paint, dar în Fotoșop. Naaaaaais!

Și că tot vorbim de regine, păi da am și văzut una săptămâna trecută! Da, frate, regina Angliei, draguța de ea, făcu vizită în sat și prințesa de mine a zis că trebuie, dar trebuie! – să o vadă. Și a vazut-o. Și nu, nu mi-a crescut gradu de dăștăptăciune, dar așa, un pic, pot să troll-uiesc ceva vreme de pe urma întîmplării. De parcă mă crede careva!

Ah, frate, săptămâna asta m-au apucat, ca pe babe, nervii din amintiri aiurea. Am zis vreodată cât de tare poa să mă enerveze Uamenii proști?! Dispăreți, frate, de pe pământ! (Later edit: articolul de față a rămas neterminat încât autoarea parcă a dispărut de pe fața pământului!)

Ce glumă bună. Nu. 😀

Bu!

Note to self: trebuiesascriumaidestrebuiesascriumaidestrebuiesascriumaides in limba română!

Asta înainte ca “recepţioneră” să se transforme în “recepţionistă” şi să se împământenească fraza: “Ăăăăă, cum se zice la [inserează cuvânt banal] în română?” NU că aş fi mai brează la engleză. Creierul meu este mic şi prost. Două limbi se înghesuie în el şi îşi dau coate. Când nu se mai poate, se băs una în nasul celeilalte şi iese o romgleză de toată frumuseţea.

Mamă, iartă-mă, ca nu ştiu ce fac! (pentru ca fraza asta să aibă vreun sens, menţionez faptul că mama = profă de română, ba chiar profa MEA de română din generală. Şi nu, nu îmi spunea subiectele de la teză înainte!) 😀

În altă ordine de idei, iată-mă-s aci, la fel de şomeră şi în aceeaşi lâncezeală pe canapea. Mda. În disperarea mea de om care nu a mai muncit de 8 luni, săptămâna trecută am recurs la măsuri drastice şi am început să hăituiesc oameni pe care i-am ginit că m-ar putea ajuta în “cariera”. Mda, zilele minunate şi aproape lipsite de stres în care din două click-uri şi o sorbitură de cafea aplicam la j’de mii de job-uri trebuiau sa ia sfârşit. I had to get out.

Deci întâlnire cu “sfătuitoarea de cariere” să fie! Ce mi-a zis?! Ce mi s-a mai spus şi până acum, cu neruşinare: “Eşti supracalificată. Te bagi la job-uri care sunt sub pregătirea ta.” Sfatul ei? Să mă bag la un job sub pregătirea mea (a se insera aici cuvântul “recepţioneră”) într-un domeniu în care am experienţă (a se insera “presă”). Sigur, dar ce idee minunată, am dat telefoane, am dat mail-uri si ghici: logic că nimic! Şi nu, engleza mea nu e într-atât de bună încât să fiu mega jurnalista Angliei. Şi da, m-am gândit să fac nişte cursuri. Şi da, până atunci tot trebuie să mănânc şi să îmi cumpăr hârtie igienică şi băuturi alcoolice muiereşti în care să îmi înec amarul, deci tot trebuie să îmi găsesc un job, oricât de sinistru ar fi el.

There you go, Maria, şezi la calculator şi compune un CV în care să menţionezi cât de nepregătită eşti tu pentru job-ul respectiv şi cum ai terminat numai liceul (şi ăla cu chiu cu vai) şi cât de nedreaptă este lumea pentru cineva care nu are inteligenţa necesară pentru a deveni “om dăştept”. Aşa că băgăm studii – facultate (master-ul este tabu, hârtia ia foc şi vine sfârşitl lumii dacă apare aşa ceva pe CV, ptiu, ptiu!), experienţă de muncă – nişte office work acolo, cât să îmi fi umplut anii de facultate şi vrăjeală CĂ CUm sunt cea mai rapidă dactilografă din ţinut şi cum sunt cea mai serviabilă cârpă de om din lume şi k-pow! Deja am un interviu! Bineînţeles că inteligenţa mea extraterestră se va ivi la un moment dat pe parcursul acestui interviu şi oamenii ăia îşi vor da seama cât de minunată sunt. Peste câteva zile, dacă am noroc, voi primi mail-ul tipic de consolare: “Unfortunately, on this occasion you have been unsuccessful. We wish you good luck in your job search.” Dacă nu am noroc, o să aştept câteva săptămâni pe canapea, plină de speranţă, refresh-uind mail-ul şi scurgându-mi-se ochii pe ecranul telefonului. Au sunat? Nu au sunat? Am reţea? Dar de ceeeee?!

Hm.

Postul ăsta este random.

Mai iată şi nişte random-eli scurte şi la obiect, cât să compensez pentru lipsa de scrijeleli din ultima vreme:

• reţetă de supă/ ciorbă de succes: într-o oală plină cu apă arunci tot ce prinzi prin bucătărie şi ţi se pare că e legumă. Nu prea contează cât de naşpa este la gust, dacă o dregi cu smântână poate deveni extrem de minunată
• am nişte vecini psihopaţi. Mi-e frică de ei. Stau cu perdelele trase ca să nu îşi dea seama că sunt acasă şi să mă bage în certurile-lor-care-de-fiecare-dată-duc-la-bătaie-şi-urlete-de-vecini-cretini-şi retardaţi-ce-sunt
• proprietara casei e o cretină. Nici măcar poliţia nu o poate determina să îşi mute curu’ până aici să vadă ce şi cum. E în stare să nu ne răspundă la telefon luni întregi (şi nu, nu glumesc), dar când e vorba de chirie sună să ne întrebe ce mai facem. Die, bitch

Mi-e somn. E 3 juma dimineaţa (deci 5 la voi, probabil). Trebuie să fac duş şi să hop into bed. Asta ca să nu fiu ostenită mâine când o să stau degeaba.

Plecăciuni.

Ah! Cred ca m-am intors!

Nu vreau sa uit limba română şi să devin Mutu după ce a trăit o vreme în Italia. Nu vreau să uit să scriu cu diacritice, aşa cum m-au chinuit oamenii de seamă de la facultate ani întregi. Nu vreau să mor o ilustră necunoscută!

Aşa că o să reiau activitatea blogească. Nu îmi vine să cred CĂ CApu’ meu prost nu a gândit asta mai devreme. Adică acum 5 luni, de când am ajuns departe de casă, făcând un dulce nimic la început şi un chinuitor nimic câteva luni mai târziu.

Ca să înţeleagă şi omul normal ce s-a întâmplat cu prinţesa-decăzută-devenită-nevastă-şi-pa, ete nişte explicaţii.

• M-am măritat, mda?! Aşa că aveam două opţiuni:

1. să fac copii

2. sa plec din ţară şi să fac copii

Inteligenta de mine a ales varianta 2. Da, oameni buni, viaţa mi s-a terminat acum că nu mai pot da legitim iama în bărbaţi.

Deci am plecat din România. Acum puteţi fie arunca cu ouă în mine şi să mă numiţi “trădătoare”, “dezertoare” şi “laşă”, fie puteţi aplauda în sinea voastră. Hm. Sau poate la fel de bine să nu vă pese.

Oricum! Acum frec duda în Anglia. O frec de aproape 6 luni, într-un mod sărac pentru că nici până acum nu m-am apucat de muncă. Cum, nu?! Clar, o duci bine. Ahem, nu mi-au venit actele. Deci nu am voie să muncesc. Să îi mai aud pe englezi CĂ COmentează că lumea se apucă de furat?! Dăh! În şase luni (and counting) mori de foame, frig şi  furie de o mie de ori! Da mna, tot e mai bine ca în ţara-mamă.

Jur că aici nu s-a luat un singur dobitoc de mine pe stradă. Nimeni nu mi-a zis nimic, nimeni nu s-a uitat dubios la mine că port fustă. Nu mi-e frică să mă întorc seara acasă. Vânzătoarele îmi mulţumesc numai pentru faptul că intru în magazinul lor. Aici chiar câştigi trageri la sorţi. ŞI uneori câştigi multe.

Logic, nu totul este numai lapte şi miere, dar aici există bun simţ.

Continuăm.

• Am terminat şi master-ul. Cel mai fără de pretenţii master din lume, jur. Nu pot zice că e neapărat de bine. De exemplu, cu toata facultatea şi deşteptăciunea mea, nu cred să am şanse să-mi găses ceva în domeniu. Nici de aş vrea.
• Înainte să îmi susţin dizertaţia, am stat în spital. M-am dus la examen cu bandaj şi mergând aiurea. Nu am avut voie sa fac sport până acum. Şi acum trebuie să o iau uşor. Să mai zic că 5 luni de frecat duda pe canapea şi urlete de la cei din jur “Nu face efort, nu te epuiza!” chiar şi când respiram au dus la aproape 7 kile în plus?! Hai, unu-două mai merg, dar ŞAPTEEEE?! Nici măcar nu pot să gândesc “E, lasă că cel puţin juma din ele dispar când nasc plodul” pentru că mda, aţi ghicit, nu e niciun plod NoroC CĂ nu avem bani să ne întoarcem acasă de Crăciun, altfel jur că nu m-ar mai recunoaşte nici dracu!

Ştiu că mai am câteva inepţii de înşirat, dar nu aş putea pune exact degetul pe ele. Le păstrez pentru un post următor.

Hm, mă întreb dacă mai ţine careva minte că exist după atâta lipsă 🙂

Hello?! Anybody there?! Echooooo! 😀